Actualitate· 3 min citire

Studiu al Poliției Române: aproape 100 de milioane de lei prejudicii din fraude online cu investiții în acțiuni și criptomonede

Poliția Română

Poliția Română

Scris de Daniel Onescu Publicat: 19 sept. 2026, 15:08

Potrivit unui studiu realizat de Poliția Română, prejudiciile provocate de fraudele online cu investiții în acțiuni și criptomonede au ajuns la aproape 100 de milioane de lei în primul semestru al anului 2026. Analiza a avut la bază peste 1.200 de sesizări înregistrate la nivel național.

Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității al Poliției Române a analizat 1.252 de sesizări privind înșelăciuni săvârșite în mediul online prin investiții, de obicei în acțiuni sau criptomonede, înregistrate în perioada 1 ianuarie-30 iunie 2026 la nivelul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și al tuturor inspectoratelor de poliție județene.

'În 1.038 de situații prejudiciul a fost plătit în lei, totalul fiind de peste 58 de milioane de lei. În 125 de situații suma plătită a fost în euro, prejudiciul total fiind de peste 2 milioane de euro. În 193 de situații prejudiciul a fost plătit în dolari, iar total a fost de aproape 6 milioane de dolari. Au existat și situații în care victimele au efectuat plățile cu ajutorul criptomonedelor deținute anterior, în speranța obținerii unor câștiguri', se arată în comunicatul de presă transmis, sâmbătă, de Poliția Română.

Studiul intitulat 'Analiza fraudelor online cu investiții în acțiuni și criptomonede' a urmărit conturarea unui profil al victimelor acestui tip de infracțiune.

Datele arată că 78% dintre victime, respectiv 992 de persoane, proveneau din mediul urban, iar pensionarii și persoanele angajate au reprezentat cele mai importante categorii ocupaționale afectate.

'Statutul ocupațional al victimei este important în producerea fraudelor cu investiții online întrucât 41,9% dintre victime erau pensionari, iar 41,1% erau persoane angajate la momentul comiterii faptei', precizează Poliția Română.

În ceea ce privește vârsta, 64,1% dintre victime aveau între 46 și 75 de ani, cea mai tânără persoană identificată în datele analizate având 16 ani, iar cea mai în vârstă, 91 de ani.

Persoanele având cel mult studii medii au devenit cel mai des victime ale fraudelor cu investiții online (50,8% dintre victime), însă nici persoanele cu studii superioare nu au fost ferite de acest mod de operare (38,8%), arată sursa citată.

Cel mai frecvent au fost victime ale înșelăciunilor prin investiții persoane cu studii medii, vârsta între 66 și 75 de ani.

Modul de operare cel mai des întâlnit în cazul fraudelor informatice cu investiții online a fost acela prin care victimelor li se solicita trimiterea de bani (74,8%), spre deosebire de faptele de acest tip comise în primele 9 luni ale anului 2024, când instalarea de aplicații reprezenta modul principal prin care victimele erau păcălite să trimită bani (66,05%)', se mai arată în comunicat.

În cele mai multe dintre înșelăciunile cu investiții online, sesizate în perioada ianuarie - iunie 2026, victimelor li s-a promis investirea sumelor de bani în acțiuni (în 685 de situații, ceea ce reprezintă 51,5% din total), fiind mai rară situația în care promisiunea avea drept obiect criptomonedele (318 situații, adică aproximativ 24%).

Poliția Română precizează că va continua activitățile de informare cu privire la noile moduri de operare care apar și acțiunile operative și investigative pentru depistarea și tragerea la răspundere a celor care comit astfel de fapte.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate