În urmă cu câteva minute, evadatul de la Penitenciarul din Focșani – criminal condamnat pentru omor calificat – a fost prins pe raza comunei Poiana Cristei. Se pare că acesta ar fi amenințat o bătrână cu un cuțit iar sătenii ar fi alertat Poliția. El a fost căutat non stop de forțele Ministerului Afacerilor Interne. Polițiștii și jandarmii vrânceni, alături de angajații Penitenciarului Focșani, au împânzit județul, căutările fiind atât la autovehicule cât și pe câmp.

De asemenea, în sprijinul echipelor de căutare a ajuns și un elicopter IGAV. Reamintim că ”vineri, 20 septembrie 2019, în jurul orei 14,15, s-a constatat că persoana privată de libertate Ciobotaru Vasilică, în vârstă de 39 ani, condamnat definitiv la 22 ani de închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de omor calificat, clasificat în regim deschis, a părăsit punctul de lucru exterior de pe raza localității Goleşti, la care desfășura activități lucrative. În vederea capturării deţinutului au fost dispuse măsurile specifice în astfel de situaţii, respectiv: blocarea căilor de acces pe posibilele direcţii de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi cooperarea cu Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vrancea şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vrancea. Menționăm că părăsirea fără autorizare a punctului de lucru, aflat în exteriorul locului de deținere, este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte, conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la șase luni la trei ani. De asemenea, conducerea penitenciarului a dispus demararea unei verificări interne care să analizeze circumstanţele care au condus la producerea evenimentului.

Deținutul va fi reîncarcerat la Penitenciarul Focșani, de unde a evadat.

Articolul precedentCriminalul evadat de la Penitenciarul Focșani, de negăsit
Articolul următorO femeie a sunat la 112 și a cerut ca polițiștii să-i oprească fiica să mai meargă în club