Proiectul viitorului spital județean cu care președintele CJ Vrancea, Marian Oprișan, se tot laudă de vreo 5 ani, este plagiat după proiectul Advocate Illinois Masonic Medical Center for Advanced Care“ din Chicago. Cel puțin așa reiese din mapa de prezentare pe care Oprișan le-a dat-o consilierilor județeni spre aprobare. Planșele de prezentare a clădirii seamănă izbitor, fapt care a atras atenția consilierilor Opoziției. Conceptul, creat de firma Miralex din Ploiești, a costat 90 de mii de lei plus TVA, adică aproape 20 de mii de euro.

„Pentru 20000 de euro, o firmă a făcut foarte repede un proiect. Foarte repede înseamnă copierea lui după un proiect al unei firme de arhitectură din Statele Unite, proiectul spitalului „Advocate Illinois Masonic Medical Center for Advanced Care” din Illinois. Poate de aceea, proiectul acesta nu a fost inclus inițial pe ordinea de zi a ședinței CJ, fiind trimis cu mai puțin de 24 de ore înainte de începerea ei”,  acuză consilierul județean PNL Adrian Crețu. L-am contactat și pe administratorul firmei care a întocmit conceptul, Mihai Marin: „Dacă soția mea se duce la coafor și-i spune coafezei: vreau să mă faci la păr ca Roberta Anastase, ăsta e plagiat? Poate că e nefericită alegerea fotografiei, dar proiectul este unul mult mai amplu decât o singură fotografie, vorbim de interiorul clădirii, de amplasament etc. Eu sunt doar administratorul firmei, nu arhitect, am fost prezent în sala CJ Vrancea la prezentare și vă pot spune că consilierii județeni PNL exagerează un pic”, a declarat Mihai Marin, administratorul firmei. De-a lungul timpului, înainte de campaniile electorale, șeful CJ Vrancea a vehiculat mai multe proiecte pentru comunitate, printre care aeroport internațional, parc industrial, autostrada Moldova, pârtie de schi sau spital regional. Nici unul dintre proiectele vehiculate nu se regăsește în realitate.

 

Articolul precedentTragedie: o mămică a murit la spitalul din Focșani, la scurt timp după ce a născut o fetiță. Urmează o anchetă
Articolul următorULTIMA ORĂ Cinci focșăneni aduși cu mandat la Poliție, pentru audieri