Prim-vicepreședintele PNL Vrancea, Daniel Moroșanu, trebuia să susțină proba la Limba și Literatura Română astăzi, însă, pentru că nu se simțea pregătit, potrivit unor surse, nu s-a mai prezentat, deși s-a înscris pentru susținerea probei. Aceasta este ultima și singura probă pe care ar trebui să o susțină pentru a absolvi Bacalaureatul, anul trecut acesta picând proba cu nota 3,60, dar obținând note de trecere la Istorie și Geografie. Moroșanu va mai avea o șansă în toamnă. 

Prim vicepreședintele PNL Vrancea a picat examenul de Bacalaureat de anul trecut, cu nota 3,60 la Limba Română. El a declarat, la vremea respectivă, că a făcut contestație și speră ca la recorectare să obțină peste 5. Moroșanu a luat 7,55 le Istorie și 8,65 la Geografie.

Liderul local, în vârstă de 43 de ani, a absolvit în urmă cu câțiva ani Liceul „Simion Mehedinți” din Vidra, la seral. El declara recent că a făcut meditații la Limba Română.

M-am pregătit. M-am înscris și anul trecut, dar nu eram atât de pregătit și sigur. Am făcut meditații câteva ore, pentru recapitulare, la Română. Este bine să se predea la cursurile din timpul școlii ceea ce predau profesorii la meditații. Cred că ar trebui mai multă implicare și determinare din partea lor. Sunt foarte mulți care fac lucrul ăsta și pentru a nu mai face loc pentru meditații după ore. Dacă copiii și-ar da mai mult interes în timpul orelor, cu siguranță n-ar mai avea nevoie de meditație”, spunea el.

El mai spunea și că vrea să se înscrie la facultate.

Articolul precedentAtenționare meteo: cod galben de vijelii și caniculă
Articolul următor37 de noi infectări cu SARS-COV-2, în ultimele 24 de ore! Situația din fiecare județ