Prefectul județului Vrancea, Nicușor Halici, s-a filmat la volanul mașinii, inspectând starea deszăpezirilor din județ, fără să poarte centura de siguranță și vorbind la telefonul mobil în timp ce conducea. Nici un polițist, însă, nu l-a oprit pe demnitar pentru a verifica dacă respectă Codul Rutier. Potrivit legii, Halici riscă mai multe sancțiuni: “Potrivit Art. 36 din OUG 195/2002, (1) Conducătorii de autovehicule şi tractoare agricole sau forestiere şi persoanele care ocupă locuri prevăzute prin construcţie cu centuri sau dispozitive de siguranţă omologate trebuie să le poarte în timpul circulaţiei pe drumurile publice, cu excepţia cazurilor prevăzute în regulament.

(3) Conducătorilor de vehicule le este interzisă folosirea telefoanelor mobile atunci când aceştia se află în timpul mersului, cu excepţia celor prevăzute cu dispozitive tip mâini libere.

Contravenția nepurtării centurii de siguranță face parte din clasa I de sancțiuni a Codului Rutier.

Astfel, pentru nepurtarea centurii -2-3 puncte amendă și 2 puncte de penalizare iar în cazul folosirii telefonului mobil la volan, cu 6-8 puncte amendă(870-1160 lei) și 4 puncte de penalizare”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea.

“Eu plătesc amenda, pentru că umblu pe drumurile județene ca să verific ce-au făcut cei din birouri de la CJ, drumurile naționale sunt practicabile, cele județene nu, au ieșit primarii să le deszăpezească. Dacă asta e cea mai mare problemă, că am băgat telefonu la încărcat și am circulat fără centură, să fiu amendat, din păcate nu am decât un singur șofer și mai trebuie și el să se odihnească”, a declarat prefectul Nicușor Halici.

Articolul precedentA murit primarul comunei Mera, Ion Sticlaru
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET