În Vrancea, USR PLUS și-au unit forțele cu PNL pentru a pune bazele unei alternative viabile la PSD pentru alegerile locale din 27 septembrie. Președintele liberalilor vrânceni, Cătălin Dumitru Toma, este candidatul Alianței PNL-USR-PLUS Vrancea la președinția Consiliului Județean. Acesta va avea alături o majoritate formată din consilierii județeni ale celor trei formațiuni politice.

Cu toate că nu a fost o decizie politică deloc ușoară, multe dintre valorile ce ne definesc și crezurile care ne animă intră în coliziune abruptă cu ceea ce este PNL, am ales să punem interesul vrâncenilor și marea lor dorință de a scăpa județul de Oprișan, mai presus de orice interes de partid ori considerent de strategie electorală.

După 30 de ani sub administrația PSD, județul Vrancea este pe ultimele locuri în țară în ceea ce privește dezvoltarea economică, calitatea vieții și bunăstarea oamenilor. Marian Oprișan este un simbol național al baronizării unui județ reușind de-a lungul timpului să-l controleze prin intermediul unei adevărate caracatițe politice personale, de tip mafiot. Acesta și-a subordonat instituțiile publice obligându-le să funcționeze numai sub directa sa autoritate și sub propriul interes. A rezultat un imperiu financiar trecut pe numele mamei sale, “pensionară specială”, un județ sufocat de corupție, părăsit de mii și mii de oameni care au fost nevoiți să ia drumul străinătății.

Toate analizele arată că numai împreună îl putem învinge ca să putem da Vrancei șansa de a fi un județ modern, prosper și liber.

USR PLUS este de acord că singura soluție pentru a scoate definitiv, odată cu alegerile locale din septembrie 2020, județul Vrancea de sub dominația PSD și a lui Marian Oprișan este să-și unească forțele cu Partidul Național Liberal într-o alianță electorală.

Am convenit sa lăsăm deoparte orice divergențe de opinie, orgolii și puncte de vedere diferite, să respectăm independența fiecărui partid și să acceptăm competiția liberă între partidele noastre la nivel local și național și să susținem un candidat comun la Consiliul Județean Vrancea.

“Deși ținem foarte mult la principiile noastre, o mare parte dintre alegătorii noștri nu ar fi înțeles de ce nu punem umărul la demolarea structurii pseudopolitice a lui Oprișan cât timp acest lucru ne este la îndemână, iar acest fapt depinde de voința noastră politică. Fără USR PLUS, PNL nu ar fi reușit să răstoarne dictatura Oprișan la nivel județean, astfel încât am ales să facem un gest de maturitate politică.“, a declarat Mihăiță  Lepădatu, președintele USR Vrancea.

„Acum, când Uniunea Europeană pune la dispoziția României fonduri uriașe de peste 70 miliarde de euro pe următorii 7 ani, prin intermediul Planului European de relansare post-criză, trebuie să ne asigurăm că acești bani ajung în bugetele țării și a județelor ei și nu în buzunare nelegitime. Făcând un front comun USR PLUS și PNL, avem convingerea că aceste lucruri pot deveni realitate, iar Vrancea poate să devină prosperă și europeană.”, declară Radu Țigănuș, președintele PLUS Vrancea.

sursa -comunicat USR PLUS Vrancea