Deputatul PNL de Vrancea, Ion Ștefan, ar putea fi ministrul Economiei, potrivit unei schițe de guvern liberal, ce l-ar avea în frunte pe liderul PNL, Ludovic Orban. Executivul liberal, potrivit surselor politice, a fost prezentat inclusiv la televiziunile naționale și ar cuprinde 15 ministere, ocupate în cea mai mare parte de reprezentanți ai PNL. Parlamentarul vrâncean se numără printre deputații ale căror nume se vehiculează ca făcând parte dintr-un viitor Guvern, el aflându-se în prezent la primul mandat de deputat. El s-a aflat și în delegația PNL de la Cotroceni, cu președintele Klaus Iohannis, pentru stabilirea direcţiilor de acţiune necesare punerii în aplicare a referendumului naţional din 26 mai.

Iată componența întregului Guvern alternativ al PNL, în eventualitatea în care ar fi condus de Ludovic Orban, așa cum a apărut pe surse:

  1. SGG – Cristi Barbu
  2. Muncă – Ionel Dancă
  3. Tineret – Mara Mareș
  4. Justiție – Cristian Băcanu
  5. Economie – Ion Ștefan
  6. Energie – Dan Vâlceanu
  7. Românii de pretutindeni – Violeta Vijulie
  8. Externe – Cristian Diaconescu
  9. Finanțe – Florin Cîțu
  10. Cultură – Gigel Știrbu
  11. Fonduri Europene – Ciprian Ciucu
  12. Interne – Costel Alexe
  13. Apărare – Ionel Palăr
  14. Sănătate – Cătălin Deaconescu
  15. Educație – Claudia Benchescu
Articolul precedentPercheziții în Focșani, Brăila și Constanța, la o rețea de prostituție și trafic de minori
Articolul următorULTIMA ORĂ Disconfort termic și instabilitate atmosferică și în zilele următoare