Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani – Biroul Investigații Criminale s-au sesizat, din oficiu, cu privire la săvârșirea infracțiunii de comunicarea de informații false, faptă prevăzută și pedepsită de art. 404 din Codul Penal, de către un bărbat, din județul Argeș. Astfel, astăzi, 8 februarie, în jurul orei 12.00, polițiștii de ordine publică au identificat pe o stradă din municipiul Focșani, un bărbat, de 35 de ani, din municipiul Pitești, în timp ce distribuia reviste/broșuri intitulate ”Adevărul despre noul vaccin ARN Covid19” atât cetățenilor în trecere cât și comercianților din zonă. Bărbatul a relatat polițiștilor că ar fi distribuit circa 30-40 de reviste până la momentul în care a fost legitimat precum și faptul că nu are studii medicale, revista conținând informații sintetizate de acesta din cărți sau de pe anumite pagini de internet. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal întocmit.

Articolul precedentINVESTIGAȚIE Consilierul local Aurel Șelaru (PSD) – fals în declarații pentru a-și cumpăra apartament ANL
Articolul următorBogdan Muzgoci: Școala online în România, praf în ochi