Vremea se răcește accelerat în toată țara

Vremea se răcește accelerat în toată țara
Valorile termice se vor situa sub cele specifice datei în cea mai mare parte a ţarii
Astazi, vremea se va raci, astfel încât valorile termice se vor situa sub cele specifice datei în cea mai mare parte a ţarii.
Cerul va fi mai mult noros şi local va ninge în zonele montane, precum şi în nordul şi centrul teritoriului, iar în rest înnorarile vor fi temporare şi doar pe arii restrânse se vor semnala ninsori slabe.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificari la altitudini mari în Carpaţii Meridionali, unde va fi viscol, iar pe arii mai restrânse şi la viteze mai mici în Moldova, Transilvania, Oltenia şi pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra între -6 şi 6 grade.
In Bucuresti, vremea se va rãci. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 2 grade.
La munte, vremea se va raci, devenind local geroasa. Cerul va avea înnorari şi local va ninge slab. Vântul va avea intensificari, cu viteze mai mari în zona înaltã a Carpaţilor Meridionali, viscolind ninsoarea şi spulberând zapada.
Citește și:
- 12:29 - IGSU amână exercițiul „Miercurea Sirenelor” după o evaluare a contextului de securitate
- 10:56 - Sirenele de alarmare, testate miercuri în Sectorul 1 și Ilfov, în cadrul exercițiului „Miercurea Alarmelor”
- 10:19 - Podcasturile REALITATEA - Ceva-n PLUS. Dr. Corneliu Toader, dezvăluiri în premieră la Realitatea PLUS - VIDEO
- 10:08 - Exercițiul național „Miercurea sirenelor”, pe 4 martie
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News











