UNIUNEA EUROPEANĂ VA OFERI SPRIJIN FINANCIAR PENTRU RADIO EUROPA LIBERĂ

UNIUNEA EUROPEANĂ VA OFERI SPRIJIN FINANCIAR PENTRU RADIO EUROPA LIBERĂ
Uniunea Europeană va debloca 5,5 milioane de euro pentru a ajuta Radio Europa Liberă
Uniunea Europeană va debloca 5,5 milioane de euro pentru a ajuta Radio Europa Liberă / Radio Liberty să-şi continue activităţile după ce Statele Unite au îngheţat finanţarea radiodifuzorului, a declarat şefa diplomaţiei UE, Kaja Kallas.
"Această sumă va ajuta la sprijinirea activităţii vitale a Radio Europa Liberă", a declarat Kallas presei, după o reuniune a miniştrilor de externe din UE la Bruxelles.
Potrivit Agerpres care citează AFP, Kallas a precizat că finanţarea oferită de Uniunea Europeană nu va putea acoperi activitatea radiodifuzorului la nivel mondial, ci se va concentra asupra unor ţări din regiuni precum Caucazul şi Asia Centrală.
Preşedintele american Donald Trump a suspendat finanţarea pentru Radio Europa Liberă în martie, în acelaşi timp cu finanţarea pentru alţi radiodifuzori americani, inclusiv Vocea Americii, în cadrul campaniei sale de reducere a cheltuielilor guvernamentale.
Radio Europa Liberă, care are peste 1.700 de angajaţi, a contestat decizia în instanţă şi a obţinut un ordin de restricţie temporară săptămâna trecută.
Cu toate acestea, autorităţile americane au refuzat până în prezent să trimită banii de care are nevoie postul de radio.
Citește și:
- 23:01 - Călin Georgescu l‑a dat de gol pe fugarul Ghiță: „M‑am întâlnit cu el și cu alții pentru că știam că va transmite serviciilor”
- 22:48 - Televiziunea fugarului Ghiță lansează un atac la adresa lui Călin Georgescu, înainte ca acesta să vină la „Culisele Statului Paralel”, cu Anca Alexandrescu
- 22:42 - Emisiune de colecție Culisele Statului Paralel. Călin Georgescu: „Pe mine mă puteți elimina, chiar și fizic, dar se vor naște milioane de lideri”
- 20:17 - Cristian Rizea, acuzații la adresa unui controversat om de afaceri din Constanța, după un incident petrecut la Monte Carlo
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News











