Actualitate· 2 min citire

Scrimă: România participă cu 20 de sportivi la Europenele individuale de la Plovdiv

Scrimă: România participă cu 20 de sportivi la Europenele individuale de la Plovdiv

Scrimă: România participă cu 20 de sportivi la Europenele individuale de la Plovdiv

Realitatea de Vrancea
Scris de Realitatea de Vrancea Publicat: 14 iun. 2023, 12:02

La Jocurile Europene (21 iunie - 2 iulie) se acordă puncte pentru calificarea la JO 2024 doar în concursul pe echipe

România va deplasa o delegație de 20 scrimeri la Campionatele Europene individuale de seniori de la Plovdiv (16-18 iunie), o competiție intermediară înaintea Jocurilor Europene din Polonia, dar care va oferi puncte de calificare la Jocurile Olimpice de la Paris.

''Ca și la Jocurile Europene, unde sperăm la un rezultat bun la echipe, la Plovdiv așteptăm rezultate foarte bune la individual, la sabie băieți, floretă fete, spadă fete. La toate armele încercăm să punctăm cât mai mult pentru calificarea la JO 2024. În momentul de față Iulian Teodosiu stă cel mai bine în clasamentele FIE (locul șase la sabie). Sperăm să urcăm pe podium la sabie băieți, aștept o surpriză plăcută de la spadă fete și de ce nu la floretă fete'', a declarat președintele Federației de Scrimă, Marius Florea, pentru AGERPRES.

La Jocurile Europene (21 iunie - 2 iulie) se acordă puncte pentru calificarea la JO 2024 doar în concursul pe echipe, iar la individual se vor acorda puncte cu prilejul Campionatelor Europene de la Plovdiv (16-18 iunie). Competiția a fost introdusă recent la cererea Federației internaționale de scrimă, în care vor concura și sportivi din Rusia și Belarus, care nu au primit acceptul Poloniei pentru a participa la Jocurile Europene.

La ultima ediție a CE de scrimă (Antalya 2022), Răzvan Ursachi a ocupat locul 5 la sabie individual, iar Iulian Teodosiu a fost al șaselea tot la sabie, acestea fiind cele mai bune rezultate ale delegației române.

După participarea la Campionatele Europene individuale de la Plovdiv, scrimerii revin în țară pe 19 iunie, iar pe 22 fac deplasarea în Polonia la Jocurile Europene unde vor concura atât la echipe cât și șa individual între 25 și 29 iunie.

După nicio lună, scrimerii români vor lua parte la Mondialele de la Milano (22-30 iulie), competiție crucială pentru calificarea la Paris.

Lotul României pentru Europenele individual de la Plovdiv:


Sabie: Iulian Teodosiu, George Dragomir, Răzvan Ursachi, Matei Cîdu, antrenor Rareș Dumitrescu;
Spadă feminin: Alexandra Predescu, Bianca Benea, Greta Vereș, Mihaela Leonte, antrenor Nicolae Mihăilescu;
Floretă feminin: Mălina Călugăreanu, Anca Săveanu, Emilia Corbu, Andreea Dincă, antrenor Virgil Sălișcan;
Sabie feminin: Sabina Martiș, Ilinca Pantiș, Maria Matei, Tania Luțea, antrenor Tiberiu Dolniceanu;
Floretă masculin: Silviu Roșu, antrenor Marius Gheorghe;
Spadă masculin: Alex Oroian, Adrian Dabija, Mihail Oprea, antrenor Radu Podeanu.

AGERPRES

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate