ROMSILVA INTENSIFICĂ MĂSURILE DE MONITORIZARE LA POPULAȚIA DE URS

ROMSILVA INTENSIFICĂ MĂSURILE DE MONITORIZARE LA POPULAȚIA DE URS
Vor fi identificate și monitorizate cu atenție traseele turistice
Măsurile au fost adoptate în urma creșterii populației de urs, a schimbării comportamentului acestei specii și a interacțiunii tot mai dese cu oamenii.
Astfel, vor fi identificate și monitorizate cu atenție traseele turistice cele mai expuse interacțiunii dintre om și urs, vor fi amplasate panouri de avertizare referitoare la prezența urșilor.
Potrivit ultimei informări, vor fi instalate pe aceste trasee turistice, în zonele de risc, camere de monitorizare a faunei cu transmiterea instantanee a imaginilor, pentru identificarea în timp real a prezenței urșilor în zonele traseelor amenajate, frecventate de către turiști.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva gestionează 241 de fonduri cinegetice, circa 11% din totalul fondurilor cinegetice la nivel național.
Pe cele o sută de fonduri cinegetice gestionate de către Romsilva, în care se regăsesc populații de urs, au fost evaluate anul trecut circa 2.700 de exemplare, efectivul optim fiind de 948 de exemplare de urs, adică de aproape trei ori mai mult decât optimul.
Citește și:
- 17:49 - Tragedia de la Midia. Familiile marinarilor dispăruți acuză erori grave: „Remorcherul nu era pregătit pentru această manevră!”
- 10:44 - Motorina depășește 10 lei pe litru, Bolojan nu vrea tăieri: scumpirile în lanț aduc românii în pragul sărăciei. Scenariu îngrijorător: carburanți pe cartelă
- 09:21 - Accident grav pe E581, la limita județelor Galați și Vaslui: un autocar s-a răsturnat, 15 victime, dintre care una decedată
- 09:14 - Război Orientul Mijlociu. Trump anunță o posibilă retragere parțială a trupelor americane din Orientul Mijlociu, în timp ce războiul Israel-Iran escaladează - LIVE TEXT
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News











