România dă lovitura în Elveția, după ce era condusă cu 0-2 în minutul 88! Mihăilă a marcat în minutele 89 și 90+2 (VIDEO)

România dă lovitura în Elveția, după ce era condusă cu 0-2 în minutul 88! Mihăilă a marcat în minutele 89 și 90+2 (VIDEO)
Naționala de fotbal a româniei a obținut o remiză nesperată în Elveția
Naționala de fotbal a româniei a obținut o remiză nesperată în Elveția, la Lucerna, după ce gazdele aveau 2-0 în minutul 88. România este pe locul 2 în Grupa I, cu 8p după 4 meciuri.
Formația antrenată de Edward Iordănescu pleacă neînvinsă din Elveția, deși în prima repriză a fost dominată clar din toate punctele de vedere.
Faptul că scorul la pauză a fost doar 2-0 în favoarea gazdelor s-a datorat formei bune a portarului Horațiu Moldovan și a impreciziei atacanților elvețieni.
Zeki Amdouni a deschis scorul în minutul 28, reluând de la marginea careului mic, la o fază în care nu avea niciun adversar în jurul lui.
Același jucător a dus scorul la 2-0 cu cinci minute înainte de pauză. Amdouni a dejucat pasul greşit la offside al naţionalei noastre şi a marcat printre picioarele lui Horaţiu Moldovan. În prima repriză, „tricolorii” nu au pus deloc în pericol poarta apărată de Sommer.
În minutul 83 arbitrul de centru a acordat lovitură de la 11 metri în favoarea gazdelor, dar a revenit asupra deciziei după consultarea sistemului VAR, realizând că Manea a atins întâi mingea și abia după aceea piciorul atacantului advers.
Când nimeni nu se mai aștepta, Mihăilă a redus din diferență în minutul 89, cu o reluare pe jos, la colțul lung, iar în minutul 90+2 a egalat la capătul unui contraatac.
„Tricolorii” au scăpat cu fața curată în minutul 90+7, când Bislimi, care l-a înlocuit pe Shaqiri în mintuul 90+1, a trimis mingea în transversală de la 4-5 metri.
În celelalte meciuri jucate azi în Grupa I s-au consemnat rezultatele: Belarus – Kosovo 2-1 (Morozov 78, Ebong 76 / Muriqi 87-p) și Israel – Andorra 2-1 (Shlomo 32, Solomon 61 / Ubach 52).
După 4 etape, lider este Elveția cu 10p, urmată de România (8p), Israel (7p), Belarus, Kosovo (ambele cu 3p) și Andorra (1p).
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:24 - Bolojan, acuzații explozive: „Bătaie de joc pe bani publici în energie”. Cum a fost blocat sistemul
- 10:37 - Report uriaș la Loto 6/49: peste 3,7 milioane de euro în joc la tragerile de joi
- 10:33 - Lovitură pentru industria păcănelelor: încă un oraș din România scoate jocurile de noroc din cartiere
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News













