RECIDIVIST ARESTAT LA REȘIȚA DUPĂ CE A LOVIT CU BESTIALITATE UN BĂRBAT PE STRADĂ

RECIDIVIST ARESTAT LA REȘIȚA DUPĂ CE A LOVIT CU BESTIALITATE UN BĂRBAT PE STRADĂ
Un bărbat în vârstă de 35 de ani, eliberat din penitenciar în luna martie, a fost arestat preventiv la Reșița, fiind acuzat de lovire sau alte violențe.
Un bărbat în vârstă de 35 de ani, eliberat din penitenciar în luna martie, a fost arestat preventiv la Reșița, fiind acuzat de lovire sau alte violențe. Fapta a avut loc în 31 iulie, în plină zi, pe o stradă din oraș, în fața mai multor martori.
Imaginile surprinse arată cum agresorul lovește cu brutalitate victima, chiar și după ce aceasta cade la pământ. Martorii au încercat să intervină, însă nu au reușit să-l oprească. Incidentul a fost raportat ulterior la 112, iar polițiștii au fost chemați la fața locului.
În primă fază, victima a refuzat să depună plângere și să solicite ordin de protecție, însă a revenit asupra deciziei în ziua următoare, prezentându-se la Poliția Municipiului Reșița și formulând o plângere împotriva agresorului.
Ancheta a fost demarată imediat, iar procurorii au stabilit că agresorul, recent eliberat din Penitenciarul Arad, a provocat victimei leziuni care necesită între 40 și 45 de zile de îngrijiri medicale. Pe baza probelor, a fost pusă în mișcare acțiunea penală.
Procurorii au considerat că violența extremă a atacului, comisă în public și în prezența mai multor persoane, reprezintă un pericol real pentru comunitate. S-a formulat propunerea de arestare preventivă, care a fost admisă de Judecătoria Reșița pe 8 august.
Potrivit poliției, agresorul a opus rezistență în momentul în care a fost condus la sediu. A fost încătușat și dus la audieri. Incidentul a avut loc pe strada Alunului, în jurul orei 18:24, iar intervenția promptă a polițiștilor a împiedicat o posibilă escaladare a conflictului.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 21:50 - Prințesa de Wales impresionează prin eleganță, alături de Prințul William, la un eveniment din Țara Galilor
- 21:06 - Comisia Europeană respinge un nou fond pentru avort și recomandă folosirea mecanismelor existente
- 20:42 - Rusia nu are termen pentru oprirea războiului din Ucraina: „Avem doar obiective de îndeplinit”
- 19:43 - Planul de relansare al TAROM după o pierdere de peste 30 de milioane de euro: noi rute, parteneriate și o aplicație mobilă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News











