Actualitate· 2 min citire

Prezența grupării Wagner în Ucraina, sub semnul întrebării. Ce declarații a făcut liderul acesteia

Prezența grupării Wagner în Ucraina, sub semnul întrebării. Ce declarații a făcut liderul acesteia

Prezența grupării Wagner în Ucraina, sub semnul întrebării. Ce declarații a făcut liderul acesteia

Realitatea de Vrancea
Scris de Realitatea de Vrancea Publicat: 13 iun. 2023, 20:20

Această grupare a fost în prima linie a asaltului asupra orașului ucrainean Bahmut, pe care a reușit să-l cucerească, dar cu prețul unor pierderi grele.

Liderul grupării ruse de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a declarat marți că "nu este sigur" dacă luptătorii acesteia vor continua să lupte în Ucraina, în timp ce continuă disputele sale cu Ministerul rus al Apărării, ultima fiind refuzul de a semna un contract cerut de acest minister, relatează Reuters.

Această grupare a fost în prima linie a asaltului asupra orașului ucrainean Bahmut, pe care a reușit să-l cucerească, dar cu prețul unor pierderi grele. Odată ce a ocupat orașul, Wagner s-a retras de acolo pentru a-și odihni trupele și a predat pozițiile cucerite către trupele regulate ale armatei ruse, care în prezent se confruntă în același oraș cu o contraofensivă ucraineană ce țintește în special flancurile și în care armata ucraineană a înaintat mai mult de un kilometru, potrivit Kievului.

Tot timpul cât s-a desfășurat asaltul asupra Bahmutului, Prigojin l-a acuzat pe ministrul rus al apărării Serghei Șoigu că a impus restricții pentru livrările de muniții destinate unității Wagner, care din acest motiv a pierdut inutil mulți combatanți. El le-a reproșat de asemenea ofițerilor de rang înalt din Ministerul Apărării lipsa de leadership și adoptarea unor tactici greșite care au avut ca rezultat o serie de eșecuri ale armatei ruse în campania militară lansată împotriva Ucrainei în februarie 2022.

"În ce privește viitoare acțiuni ale companiei militare private Wagner în Ucraina, nu sunt sigur că ea va mai activa din nou în Ucraina", a indicat Prigojin, răspunzând unei întrebări adresate de o mass-media din Danemarca. Luptătorii Wagner au mai participat la operațiuni militare în țări din Africa și Orientul Mijlociu, unde încă mai au contracte.

Ministrul Șoigu a emis un ordin care le impune unităților de voluntari ruși să semneze un contract cu Ministerul Apărării înainte de 1 iulie, ordin pe care el l-a justificat prin necesitatea unei mai bune integrări a unităților militare ruse care să favorizeze "abordări unificate" în executarea misiunilor de luptă.

Prigojin a reacționat imediat afirmând că Wagner nu va semna niciun astfel de contract, pe care între timp, potrivit postului TV al armatei ruse, Zvezda, l-au semnat trei brigăzi și patru unități de voluntari, precum și gruparea cecenă Ahmat condusă de Ramzan Kadîrov.

Președintele rus Vladimir Putin a declarat marți că susține aplicarea ordinului emis de ministrul Șoigu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate