Patru gospodării în flăcări, la Negrilești. O gravidă luată de ambulanță

incendiu
Azi-noapte, pompierii militari au intervenit pentru stingerea unui incendiu în comuna Negrilești, care se manifesta pe o suprafață aproximativă de 700 mp, cuprinzând patru gospodării. Forțele de intervenție au acționat cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD din cadrul Stației de Pompieri Vidra, o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Punctului de Lucru Năruja și două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani. De asemenea, la fața locului au ajuns echipaje de ambulanță și lucrătorii SVSU Negrilești. Ambulanța SMURD a preluat o gravidă cu atac de panică, ce acuza dureri abdominale, și a transportat-o la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Județean din Focșani. Nu s-au înregistrat victime. Pompierii acționează pentru lichidarea incendiului. (sursa: ISU Vrancea)
Citește și:
- 21:47 - Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News











