Ospătarul Papei Francisc este vrâncean, din Adjud!

ospatarul papei
Petru Tâmpău a plecat când avea doar 16 ani din Adjud (Vrancea). Cel mai mic dintre cei cinci fii crescuţi de o mamă singură, Petru şi-a căutat în Italia un rost şi a ajuns să îl servească pe "Papa de la Roma", cum auzea în copilărie că era numit liderul bisericii catolice.
"E ortodox, nu catolic, însurat cu o peruancă, are o fetiţă şi un băiat, botezat de Papa Francisc şi este, de 6 ani, chelnerul Papei. Venise la întâlnirea cu mine doar ca să îmi spună că nu doreşte să fie filmat…şi a fost exact opusul", ne povesteşte Irina Păcurariu despre întâlnirea cu românul care, în fiecare miercuri şi duminică, ia prânzul cu Papa Francisc, atunci când Sfântul Părinte nu e plecat din Vatican. Duminica asta, Suveranul va fi departe de Santa Marta, reşedinţa lui pontificală, dar va fi aproape de Adjud, locul de unde românul Petru Tâmpău a plecat când avea doar 16 ani. Cel mai mic dintre cei 5 fii crescuţi de o mamă singură, Petru şi-a căutat în Italia un rost şi a ajuns să îl servească pe "Papa de la Roma", cum auzea în copilărie că era numit liderul bisericii catolice. Puţină lume ştie cum arată acest om cu alură de baschetbalist, schimbat ireversibil de cei şase ani de când trăieşte în preajma Suveranului Pontif, scrie Newsweek. Mai multe despre subiect, aflați AICI. sursa: Newsweek.ro
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:48 - Ana Maria Păcuraru, premiată la Beijing de Reprezentantul Special al MAE China pentru activitatea sa jurnalistică
- 13:29 - Încep înscrierile la creșă si grădiniță pentru anul școlar 2026-2027
- 13:15 - Premieră! România a trimis 4.000 de oi în Algeria cu avionul
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News














