Miercuri, examenul de definitivat. În Vrancea s-au înscris 150 de cadre didactice

profesori definitivat
Miercuri, 18 iulie, educatorii, învățătorii și profesorii au de susținut un examen foarte important pentru cariera lor: definitivatul. La Inspectoratul Școlar Județean Vrancea s-au înregistrat, anul acesta, 150 de înscrieri la definitivat. Concursul este găzduit de Școala Gimnazială Nr.3 din Focșani. Conform metodologiei, un cadru didactic poate susține de cel mult 3 ori examenul de definitivat, în mod gratuit. După aceea, în cazul în care nu promovează, el poate participa la examen numai dacă achită o taxă. De asemenea, un candidat se poate retrage din concurs, cu anularea lucrării (fără a fi luată în considerare și corectată), după o oră de la începerea examenului, dar nu mai târziu de 3 ore. Anul trecut, 140 de educatori, învățători și profesori vrânceni s-au înscris la examenul de definitivat, dintre care doar 67 l-au promovat.Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației Naționale, nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie cel puțin 8 pentru promovarea examenului. Primele rezultate vor fi afişate în data de 24 iulie a.c. la centrele de examen şi pe site-ul: definitivat.edu.ro. Contestaţiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 24 iulie, după afişarea rezultatelor, şi 25 iulie, până la ora 14:00. Rezultatele finale se afişează la centrele de examen şi pe site-ul anterior menţionat în data de 27 iulie 2018.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:12 - MAE reacționează după explozia dronei din Galați: România cere Rusiei să oprească atacurile asupra Ucrainei
- 22:10 - Istoric: „Putin pregătește o escaladare a conflictului!”
- 21:29 - George Simion rupe tăcerea după incidentul cu drona din Galați: ”Suntem în contact cu marile națiuni.Să nu îi lăsăm pe cei care răspândesc frica să câștige” -VIDEO
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News














