Marcel Boloș, anunț despre creșterea pensiilor - Câți români vor beneficia de recalcularea pensiilor

Marcel Boloș, anunț despre creșterea pensiilor - Câți români vor beneficia de recalcularea pensiilor
Marcel Boloș a vorbit la Realitatea PLUS despre banii alocați de la buget pentru mărirea pensiilor
Marcel Boloș, ministrul Finanțelor, a fost invitat în emisiunea România la Apel de la Realitatea PLUS unde a vorbit despre pensiile românilor.
Marcel Boloș a vorbit la Realitatea PLUS despre banii alocați de la buget pentru mărirea pensiilor.
"Avem perspectiva creșterii pensiilor. În jur de 15-16 miliarde de lei anticipăm impactul bugetar, desigur, coordonatele și principalele modificări pe care le aduce reforma pensiilor generale e legată de recalculare și rezolvarea inechităților.
Undeva în jur de 1.6 milioane de pensionari sunt în această situație, noi trebuie să ne respectăm angajamentul față de Comisia Europeană să implementăm acest jalon.
Avem impactul bugetar calculat în procente de 14%, va rămâne la decizia coaliției de guvernare, avem această cheltuială cu asistența generală unde sunt incluse și pensiile și va trebui definit procentul de creștere. Perspectiva acestei creșteri există, reforma e trecută în PNRR, angajamentul nostru e unul ferm, pachetul nostru de măsuri fiscal-bugetare îl vom aplica foarte curând: reforma pensiilor generale și reforma salarizării", a declarat Marcel Boloș.
Printre altele, ministrul a mai anunțat la Realitatea PLUS că se pregătesc în coaliție măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale.
Pensiile vor crește diferențiat și există mai multe variante de creștere graduală a pensiilor cu procente între 5 și 30%.
Salariul minim va crește și el la 3.300 de lei de la data de 1 octombrie, de la 3.000.
Citește și:
- 16:31 - Ediție INCENDIARĂ diseară la 20:55: Culisele Statului Paralel cu Anca Alexandrescu!
- 16:19 - Blocaj în UE: Zelenski solicită un „plan B” pentru Ucraina după ce Viktor Orban a blocat pachetul de 90 de miliarde
- 16:02 - Volodimir Zelenski și Nicușor Dan au semnat acordurile și parteneriatele stategice comune, la Palatul Cotroceni
- 15:33 - Recomandare pentru statele UE: documentele de identitate să reflecte identitatea de gen „trăită” de cetățeni
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News











