IPJ Vrancea: confiscări de țigări de contrabandă, sume de bani, o sabie și articole pirotehnice

tigari_contrabanda
Astăzi, polițiștii vrânceni au efectuat 22 de percheziții la persoane bănuite de contrabandă cu țigări. Acțiunea a făcut parte dintr-un dosar penal, aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vrancea, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă. ”Din cercetări a rezultat că, în perioada august 2017 – august a.c., mai multe persoane ar fi achiziționat, transportat, depozitat importante cantități de țigarete provenite din contrabandă și ulterior le-ar fi oferit spre comercializare, en-gros sau en-detail. În urma activităților, polițiștii au descoperit și ridicat 41.155 țigarete diferite mărci, ambalate în pachete fără timbre fiscale aplicate, peste 2.800 articole pirotehnice, o sabie precum și sumele de 91.314 lei și 240 euro, susceptibile a proveni din săvârșirea infracțiunii de contrabandă”, au precizat reprezentanții IPJ Vrancea. Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au fost sprijiniți de colegii lor de la Serviciul de Acțiuni Speciale Vrancea, precum și de polițiștii de la IPJ Suceava, Bacău, Galați, Vaslui, de jandarmii vrânceni și cei de la Gruparea Mobilă Bacău. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice continuă documentarea activității infracționale, sub coordonarea unității de parchet competente, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de contrabandă.
Citește și:
- 21:47 - Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News











