CSM - SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE NICUȘOR DAN

CSM - SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE NICUȘOR DAN
Nu a semnat decrete de pensionare și numire în funcție a peste 50 de judecători
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat luni că a trimis președintelui Nicușor Dan o scrisoare deschisă, după ce șeful statului nu a semnat decretele de pensionare și de numire în funcție a peste 50 de judecători, generându-se 'consecințe negative' în activitatea instanțelor judecătorești.
'Având în vedere situația fără precedent generată ca urmare a nesemnării decretelor de pensionare ale judecătorilor și a decretelor de numire în funcția de judecător, respectiv 51 de decrete, constatând că a fost generat un blocaj inexplicabil în derularea acestor proceduri, fără vreun argument oferit din partea Administrației Prezidențiale, care să îl justifice, având în vedere că tergiversarea, fără nicio explicație, a acestor proceduri generează consecințe negative în activitatea instanțelor judecătorești, Consiliul Superior al Magistraturii s-a adresat președintelui României, Nicușor Dan, printr-o scrisoare deschisă, solicitând să dispună măsurile necesare pentru finalizarea procedurilor', se arată într-un comunicat al CSM transmis, luni, AGERPRES.
De asemenea, Consiliul transmite că s-a adresat și ministrului Justiției, Radu Marinescu, pentru sprijin instituțional în vederea soluționării cu celeritate a acestei situații. AGERPRES
Citește și:
- 11:04 - Paștele supraviețuirii: Masa de sărbătoare, un lux de neatins pentru mulți pensionari VIDEO
- 11:00 - Cum poți știi dacă ouăle sunt bune. Testul prin care îți dai seama dacă poți să le consumi
- 10:51 - Ministrul Justiţiei, despre numirile procurorilor-șefi: Nu am cunoştinţă despre niciun fel de blat, de nicio înţelegere politică
- 10:37 - Românii petrec Paștele la Televiziunea Poporului!
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News











