Conducere nouă la Tribunalul Vrancea / Judecătorul Dinu Jelea pleacă la CSM

tribunal vn
La sfârșitul acestei săptămâni, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a stabilit o nouă conducere, interimară, a Tribunalului Vrancea. Măsura vine ca urmare a detașării președintelui Tribunalului Vrancea, Dinu Jelea, la CSM, pentru o perioadă de 3 ani. Astfel, Secția pentru judecători a CSM a decis, cu unanimitate de voturi, delegarea a doi magistrați în funcțiile de președinte și, respectiv, vicepreședinte, din cadrul instanței vrâncene. ”Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât delegarea doamnei judecător cu grad profesional de curte de apel MATACHE DANIELA, vicepreşedinte al Tribunalului Vrancea, în funcția de președinte al acestei instanţe, începând cu data de 15.08.2022, până la revenirea titularului pe post, dar nu mai mult de 6 luni. (…) Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât delegarea doamnei judecător cu grad profesional de curte de apel BEJENARU IOLANDA LĂCRĂMIOARA, preşedinte al Secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Vrancea, în funcția de vicepreședinte al acestei instanţe, începând cu data de 15.08.2022, până la revenirea titularului pe post, dar nu mai mult de 6 luni.”, se menționează în hotărârile CSM. Daniela Matache a mai ocupa funcția de președinte al Tribunalului Vrancea în perioada 2014-2020.
De asemenea, Secția pentru judecători a aprobat cererea de pensionare a unui magistrat de la Judecătoria Adjud. ”Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât înaintarea către Preşedintele României a propunerii privind eliberarea din funcţie, prin pensionare, începând cu data de 15.09.2022, a doamnei PUȘCAȘU LILIANA MIRELA, judecător cu grad profesional de tribunal la Judecătoria Adjud.”, potrivit anunțului CSM.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News














