Ce a obținut România după sprijinul acordat SUA: Nicușor Dan indică întărirea scutului de la Deveselu

Ce a obținut România după sprijinul acordat SUA: Nicușor Dan indică întărirea scutului de la Deveselu
Președintele Nicușor Dan a participat la Bruxelles la reuniunea Consiliului European, unde a avut o întâlnire importantă cu secretarul general al NATO, Mark Rutte. Discuțiile au vizat în principal securitatea României și posibile garanții suplimentare pentru consolidarea apărării.
Atât șeful statului, cât și liderul Alianței au subliniat că România rămâne o țară sigură, având un rol esențial în arhitectura de securitate a NATO. Mark Rutte a evidențiat importanța strategică a regiunii pentru apărarea colectivă a aliaților.
Pe agenda întâlnirii s-a aflat și conflictul din Iran, în contextul implicării Statelor Unite și al sprijinului oferit de unele state membre. Întrebat ce beneficii concrete a obținut România după ce a permis utilizarea bazelor militare de pe teritoriul său, Nicușor Dan a indicat consolidarea sistemelor de apărare.
„Au fost mai multe componente. Una sau două dintre aceste componente întăresc scutul de la Deveselu, da, deci este o protecție suplimentară pentru România și pentru partea de Europa pe care scutul de la Deveselu o apără”, a declarat președintele.
Șeful statului a subliniat, de asemenea, că securitatea României este garantată atât de apartenența la NATO, cât și de parteneriatul strategic cu Statele Unite, în contextul unui climat internațional tot mai tensionat.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 10:53 - Mesaj de la Ilie Bolojan: performanțele elevilor la FIRST Tech Challenge și succesul lui Cristi Chivu, motive de mândrie națională
- 10:45 - Fugarul Sebastian Ghiță, somat să explice falimentarea Realitatea Media: proces crucial în instanță pe 17 iunie
- 10:05 - Răsturnare de situație: Partidul UNIT nu mai susține moțiunea împotriva Guvernului Ilie Bolojan, deși a semnat-o
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News














