Actualitate· 2 min citire

Antibioticele, „aliatul” de nădejde al românilor. În 2022, unul din patru a beneficiat de medicamente decontate

Antibioticele, „aliatul” de nădejde al românilor. În 2022, unul din patru a beneficiat de medicamente decontate

Antibioticele, „aliatul” de nădejde al românilor. În 2022, unul din patru a beneficiat de medicamente decontate

Realitatea de Vrancea
Scris de Realitatea de Vrancea Publicat: 21 nov. 2023, 14:41

Unul din patru români a beneficiat, în 2022, de un antibiotic decontat

Antibioticele sunt de mult „aliatul” românului în tratare tuturor afecțiunilor, oricât de mici ar fi ele, iar asta se vede și în statistici. Conform CNAS, anul trecut, unul din patru români a beneficiat de antibiotic decontat.

Unul din patru români a beneficiat, în 2022, de un antibiotic decontat, a anunțat președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Andrei Baciu.

"Aveți idee care este consumul de antibiotice pe rețete decontate și prescrise pentru asigurați? (...) 4,2 milioane de români. (...) Unul din patru români care au consumat un antibiotic rambursat. Mai sunt rețetele simple și mai sunt cele din farmaciile cu circuit închis din spitale. Suplimentar, vorbim despre toate acele antibiotice existente, dar care nu fac parte dintr-un program de decontare", a spus Andrei Baciu, marți, la conferința "Împreună pentru prevenirea și combaterea rezistenței la antimicrobiene. Cum tratăm corect virozele și răcelile de sezon? Ghiduri de bună practică".

El a arătat că în sezonul rece crește consumul de antibiotice, iar România se află pe locul trei la nivel european în ceea ce privește rezistența la antimicrobiene.

Președintele CNAS a subliniat importanța activităților de comunicare pe tema utilizării antibioticelor.

"Este esențial să sporim, în primul rând, ori de câte ori se poate, astfel de acțiuni, care sporesc nivelul de cunoștințe și înțelegere al oamenilor, indiferent de postura în care se află, cu privire la un lucru care pare relativ simplu și lipsit de risc. Ce mare lucru să iei un antibiotic? Complet fals".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News