Actualitate· 1 min citire

Alarmă în Europa: rezultatele unei simulări de război arată cât de vulnerabilă e NATO în fața Rusiei

1 mai 2026, 09:25
Actualizat: 1 mai 2026, 09:25
Vladimir Putin

Vladimir Putin

Articol scris de Ionuț Nichita

Un expert rus care a intrat în pielea lui Vladimir Putin într-o simulare de război organizată de armata germană a tras un semnal de alarmă după încheierea exercițiului.

Simularea, realizată în colaborare cu publicația Die Welt, a avut ca scop evaluarea vulnerabilităților NATO în cazul unui posibil atac rusesc.

Alexander Gabuev, director al Centrului Carnegie Rusia Eurasia, a fost cel care a jucat rolul liderului de la Kremlin. Într-o analiză publicată de The New York Times, acesta descrie rezultatele drept „înfiorătoare”.

Potrivit scenariului, Rusia a reușit să ocupe o parte din teritoriul NATO, în special în statele baltice, transformând succesul militar într-un avantaj diplomatic major.

În urma presiunilor, Statele Unite ar fi făcut concesii importante, ceea ce ar fi dus la o schimbare semnificativă a echilibrului de putere în Europa.

Gabuev spune că, deși exercițiul nu reflectă realitatea, concluziile sunt îngrijorătoare. Simularea a evidențiat cât de plauzibil ar putea fi un astfel de scenariu și cât de expusă ar fi alianța nord-atlantică în fața unei astfel de amenințări.

Analistul mai avertizează că tensiunile globale, inclusiv conflictul din Orientul Mijlociu, ar putea amplifica avantajele strategice ale Rusiei și ar adânci diviziunile din Occident.

Concluzia sa este clară: fără măsuri rapide și coordonate, există riscul ca Europa să se confrunte cu o nouă agresiune militară în viitorul apropiat.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate