Cerc vicios la Spitalul de Urgență Sfântul Pantelimon Focșani. După ce vineri, 22 mai, conducerea Spitalului de Urgenţă a anunțat punerea în funcţiune, începând cu data de 25 mai, a aparatului de testare Real Time PCR achiziţionat de Consiliul Judeţean Vrancea, responsabilii unităţii medicale au descoperit că acest aparat nu are autorizaţie de funcţionare. Aparatul a fost instalat în laboratorul BK din cadrul secţiei de Pneumologie dar va fi, cel mai probabil, mutat, pentru că clădirea TBC va intra într-un program de reabilitare cu fonduri europene, timp de aproape doi ani. Acest lucru presupune inclusiv evacuarea bolnavilor din secție dar și mutarea aparatului de testare într-un spațiu unde să funcționeze autorizat. Directorul medical al Spitalului, doctorul Gabriel Negoiță, este sceptic că aparatul va putea funcționa în următoarele două săptămâni.

„Suntem cam încurcați, trebuie să evacuăm clădirea TBC pentru că CJ Vrancea are un contract cu o firmă, pentru reabilitarea clădirii, din fonduri europene și, deși ni s-a transmis inițial că e vorba doar de anvelopare, acum aflăm că trebuie să evacuăm complet toată clădirea, cu tot cu bolnavi și aparatură, inclusiv aparatul de testare Covid19. Din punctul meu de vedere, autorizarea e aproape spulberată, aproape ca nici nu vom putea lucra cu acest aparat”, a declarat medicul. Până la obţinerea autorizaţiei de funcţionare,singurul aparat de testare Covid19 al autorităților vrâncene este aparatul Real Time PCR al Direcţiei de Sănătate Publică, instituţie care trebuie să elibereze şi documentul care dă undă verde pentru prelucrarea probelor luate de la persoanele simptomatice.

Articolul precedent100% TU DECIZI! Cum s-a cățărat în vârf baronul „Portofel”, Marian Oprișan
Articolul următorULTIMA ORĂ Trei femei srilankeze – violate de conaționali. Atât victimele cât și agresorii lucrează la o fabrică de confecții din Focșani