Consiliul Județean Vrancea, în subordinea căruia se află Direcția pentru Protecția Copilului Vrancea (DGASPC – cel mai mare angajator de stat din județ), a ajuns la fundul sacului. Cei peste 1100 de angajați nu și-au mai primit salariile din data de 10 septembrie iar răspunsul, atunci când au întrebat când vor primi banii, a fost că se așteaptă rectificarea bugetară. Directorul Direcției, Daniela Nicolaș, recunoaște situația în care se află instituția: „Este adevărat, nici un angajat din cei peste 1100, inclusiv eu, nu a primit salariul în data de 10. Ele vor fi primite când va avea loc rectificarea bugetară de săptămâna aceasta, avem asigurări în acest sens”, a declarat Daniela Nicolaș.

„Actuala guvernare, plus administrația de aceeași coloratură din Vrancea, dau dovadă de mult cinism. Despre nevoile DGASPC se știe demult timp. În plus este cel mai mare angajator din Vrancea și instituția care se ocupă de persoanele defavorizate din toate punctele de vedere. Să lași angajații fără bani, în condițiile în care CJ Vrancea a avut excedent important în fiecare an, este cinism sau incompetență. Nu cred că era nevoie de așteptarea unei rectificări, ci de o bună dimensionare a bugetului necesar funcționării DGASPC”, a declarat consilierul județean PNL, Adrian Crețu.

În timp ce angajații DGASPC stau fără bani de o săptămână, CJ Vrancea merge în linie dreaptă cu festivalul Bachus 2018, pentru a cărui organizare s-au alocat 400 de mii de euro bani publici.

 

Articolul precedentVIDEO Doi frați au sărit cu toporul la polițiști, în Odobești. Oamenii legii au fost la un pas să folosească armamentul din dotare
Articolul următorSTUDIU: Crește incidenţa cariilor profunde la copii