Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza pentru următoarele două săptămâni. Conform meteorologilor, urmează o vreme în încălzire ușoară până la sfârșitul lunii iulie. Astfel, în județele din zona Moldovei, până pe 28 iunie, media valorilor termice diurne va fi de 24-26 de grade celsius, temperaturi mai mici decât normalul perioadei. Ulterior, se va produce o încălzire ușoară, astfel că media temperaturilor maxime va fi de 28/29 de grade. Temperaturile minime vor avea o medie regională de 14/15 grade în primele două zile ale intervalului, apoi, până spre finalul celor două săptămâni de prognoză, media va urca spre valori în jur de 18 grade celsius.

Din punctul de vedere al precipitațiilor, în această săptămână va fi o vreme în general instabilă, însă cantități mai însemnate, pe arii extinse, se vor înregistra în zilele de 17, 18 și 19 iulie. În a doua săptămână de prognoză, probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată după data de 24 iulie.

Articolul precedentFOTO Căruțele primarului Misăilă au ajuns … de căruță
Articolul următorMiercuri, examenul de definitivat. În Vrancea s-au înscris 150 de cadre didactice