Investiția cu care se mândrește primarul municipiului Focșani este pe chituci. Cele 6 căruțe vieneze, mult-lăudate de Cristi Misăilă, au fost achiziționate pentru sărbătorile de iarnă. De la bugetul local s-au alocat circa 155.000 de lei pentru aceste căruțe care ar fi trebuit să producă senzație și să fie asaltate de clienți – societăți comerciale care să le închirieze și focșăneni care să cumpere produsele acestora. Ceea ce nu s-a întâmplat iarna trecută, căruțele fiind mai mult simple obiecte de mobilier stradal în Piața Unirii. După sărbătorile de iarnă, căruțele au fost adunate lângă Ateneul Popular și în spațiul din fața hotelului Unirea unde, de obicei, se montează scena pentru spectacole. Apoi au fost mutate din nou, acum câteva fiind depozitate la marginea Focșaniului, într-o curte a Direcției de Dezvoltare Servicii Publice. Într-o stare pe care nu mai trebuie să o comentăm.

 

 

Articolul precedentLaris Borș, o nouă medalie europeană de aur la judo
Articolul următorVremea se încălzește ușor până la sfârșitul lunii iulie