Miercuri, 18 iulie, educatorii, învățătorii și profesorii au de susținut un examen foarte important pentru cariera lor: definitivatul. La Inspectoratul Școlar Județean Vrancea s-au înregistrat, anul acesta, 150 de înscrieri la definitivat. Concursul este găzduit de Școala Gimnazială Nr.3 din Focșani. Conform metodologiei, un cadru didactic poate susține de cel mult 3 ori examenul de definitivat, în mod gratuit. După aceea, în cazul în care nu promovează, el poate participa la examen numai dacă achită o taxă. De asemenea, un candidat se poate retrage din concurs, cu anularea lucrării (fără a fi luată în considerare și corectată), după o oră de la începerea examenului, dar nu mai târziu de 3 ore. Anul trecut, 140 de educatori, învățători și profesori vrânceni s-au înscris la examenul de definitivat, dintre care doar 67 l-au promovat.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației Naționale, nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie cel puțin 8 pentru promovarea examenului. Primele rezultate vor fi afişate în data de 24 iulie a.c. la centrele de examen şi pe site-ul: definitivat.edu.ro. Contestaţiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 24 iulie, după afişarea rezultatelor, şi 25 iulie, până la ora 14:00. Rezultatele finale se afişează la centrele de examen şi pe site-ul anterior menţionat în data de 27 iulie 2018.

Articolul precedentVremea se încălzește ușor până la sfârșitul lunii iulie
Articolul următorUn focșănean obosit s-a răsturnat cu mașina în județul Buzău