ULTIMA ORĂ Deținutul evadat fusese condamnat pentru omor calificat. Era în regim deschis și se afla la muncă la Golești

evadat
Vineri, 20 septembrie 2019, în jurul orei 14,15, s-a constatat că persoana privată de libertate Ciobotaru Vasilică, în vârstă de 39 ani, condamnat definitiv la 22 ani de închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de omor calificat, clasificat în regim deschis, a părăsit punctul de lucru exterior de pe raza localității Goleşti, la care desfășura activități lucrative. În vederea capturării deţinutului au fost dispuse măsurile specifice în astfel de situaţii, respectiv: blocarea căilor de acces pe posibilele direcţii de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi cooperarea cu Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vrancea şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vrancea. Menționăm că părăsirea fără autorizare a punctului de lucru, aflat în exteriorul locului de deținere, este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte, conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la șase luni la trei ani. De asemenea, conducerea penitenciarului a dispus demararea unei verificări interne care să analizeze circumstanţele care au condus la producerea evenimentului.În cazul în care deţineţi informaţii care ar putea ajuta la identificarea sau capturarea deţinutului, vă rugăm să contactaţi cea mai apropiată unitate de poliţie sau să sunaţi la numărul de telefon 112. De asemenea, puteţi contacta Penitenciarul Focşani la numerele de telefon 0237/258707 sau 0749097361 – cms. șef Gură Georgeta purtătorul de cuvânt al unităţii, e-mail: [email protected] Menţionăm faptul că, la momentul părăsirii, deţinutul era îmbrăcat cu o pereche de pantaloni albaştri, bluză de trening bleumarin cu sigla Adidas şi bocanci.
Înălţimea (cm):
168
Tipul sprâncenelor:
Drepte
Tipul frunţii:
Lată
Tipul bărbii:
barbă rasă
Tipul nasului:
Drept
Tipul mustăţii:
mică
Tipul ochilor:
Căprui
Tipul corpolenţei:
atletică
Tipul gurii:
Mijlocie
Semne particulare:
Tatuaj braţ stâng
Tipul bărbiei:
Mari d.t.
Tipul urechilor:
mari lipite
Tipul feţei:
ovală deschis
Tipul părului:
şaten întins
Sursa: Penitenciarul Focșani
Citește și:
- 21:32 - Președintele Nicușor Dan participă la reuniunea Consiliului European: energia, prioritate pentru România
- 20:42 - Line-up spectaculos la Electric Castle: peste 200 de artiști, cu The Cure și Twenty One Pilots în prim-plan
- 19:29 - Estonia, singurul aliat NATO dispus să îl ajute pe Trump în Strâmtoarea Ormuz
- 18:57 - Internauții îl fac praf pe Sebastian Ghiță: fugarul a devenit viral după ce i-au compus o melodie ironică
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News











