Susținătorii referendumului pentru familie au găsit o metodă inedită de a eluda Legea Electorală, lege care interzice afișarea tricolorului pe materiale electorale dar și ca materialele electorale să sugereze o anumită opțiune la vot. Astfel, pe unele bannere din Focșani au fost acoperite cu vopsea culorile tricolorului dar și îndemnul DA, care sugera ca electoratul să aplice ștampila în căsuța DA, pe buletinul de vot. Biroul Electoral Județean Vrancea a dispus înlăturarea bannerelor amplasate ilegal, însă acum acest lucru cade în sarcina Primăriei Focșani, care nu a executat această decizie. Purtătorul de cuvânt al BEJ Vrancea, Cristina Stoica, spune că, dacă aceste bannere  nu mai conțin elemente care să se încadreze în Legea electorală, nu se mai supun deciziei, însă problema amplasamentului rămâne. „Cu privire la acoperirea simbolurilor care făceau obiectul unor sesizări, dacă acestea au fost acoperite, nu se mai pune problema ilegalității lor, decât sub aspectul amplasamentului, în afara cadrului legal, lucru care cade în sarcina Primăriei”, ne-a declarat Cristina Stoica.

Articolul precedentPrimarul Misăilă ignoră decizia BEJ Vrancea (executorie) de a îndepărta bannerele pro-Referendum din Focșani
Articolul următorRazie la traficanții de țigări contrafăcute, în această dimineață, în Piața Moldovei