FORMULA 1: LANDO NORRIS A CÂŞTIGAT ÎN AUSTRALIA

FORMULA 1: LANDO NORRIS A CÂŞTIGAT ÎN AUSTRALIA
Prima cursă a campionatului a fost una extrem de interesantă
În anul în care se sărbătoresc 75 de ani de Formula 1, prima cursă a campionatului a fost una extrem de interesantă.
Marele premiu al Australiei, desfăşurat pe circuitul de la Melbourne, a fost câştigat de britanicul Lando Norris de la McLaren.
El a fost urmat de campionul mondial, olandezul Max Verstappen de la Red Bull Racing, iar podiumul a fost completat de britanicul George Russell de la Mercedes.
Alexander Albon de la Williams a încheiat cursa pe poziţia a patra profitând de penalizarea de cinci secunde acordată lui Kimi Antonelli de la Mercedes, care este al cincelea în clasament.
Canadianul Lance Stroll de la Aston Martin a încheiat cursa pe poziţia a şasea, în faţa lui Nico Hulkenberg de la Sauber.
Cei de la Ferrari au avut o strategie pierzătoare, iar monegascul Charles Leclerc a încheiat cursa pe locul opt. Australianul Oscar Piastri de la McLaren l-a depăşit în ultimul tur pe Lewis Hamilton de la Ferrari şi cei doi au cucerit ultimele puncte puse în joc.
Nu mai puţin de şase piloţi au abondat pe circuitul de la Melbourne.
Următoarea cursă din calendarul campionatului mondial de Formula 1 este marele premiu al Chinei care se va desfăşura duminica viitoare pe circuitul de la Shanghai.
Citește și:
- 12:24 - Pep Guardiola pleacă de la Manchester City după 10 ani. Cine îi poate urma la conducerea clubului
- 08:01 - De ce a jucat FCSB cu rezervele în meciul cu Hermannstadt
- 18:47 - Lamine Yamal ratează startul Cupei Mondiale. Incertitudine majoră pentru naționala Spaniei după accidentarea suferită în Aprilie
- 16:18 - Presa din Turcia, critică dură la adresa lui Mirel Rădoi după seria neagră de la Gaziantep: „Sezon încheiat dezastruos”
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News













