Val de aer rece peste România. Meteorologul ANM anunță că temperaturile vor scădea și mai mult începând de joi

Val de aer rece peste România. Meteorologul ANM anunță că temperaturile vor scădea și mai mult începând de joi
Vremea se află în răcire în aceste zile
Vremea se află în răcire în aceste zile și vom înregistra temperaturi scăzute începând de joi.
Alina Șerban, reprezentant ANM, spune că se anticipează precipitații abundente și vânt puternic, cu ploi în mare parte din țară. De asemenea, în zonele montane, sunt așteptate lapovița și ninsoarea.
Începând de joi, temperaturile vor scădea semnificativ, inclusiv în București, unde se vor situa în jurul valorii de 8 grade Celsius.
„Ne regăsim sub influența unei depresiuni foarte bogate în umezeală, a cărei sisteme frontale ne afectează atât astăzi, cât și în zilele următoare, astfel încât vom avea nebulozitate și precipitații în mare parte din țară”, a declarat specialistului ANM, pentru Antena 3 CNN.
Zona de vest și sud-vest a țării poate fi mai puțin afectată, însă în restul teritoriului se vor înregistra precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare, la altitudini de peste 1.500 de metri.
„Astăzi ar fi important de sub subliniat faptul că vântul prezintă intensificări în jumătatea de est a teritoriului, de data aceasta cele mai mari valori rafale de 45-55-60 km/h astfel încât senzația de rece va fi amplificată", a mai spus Alina Şerban, meteorolog ANM, pentru sursa citată.
Citește și:
- 17:58 - Tragedie în comuna Averești: băiat de 16 ani suspectat că și-a omorât prietenul de 24 de ani
- 16:38 - Demisie la vârful securității SUA: șeful contraterorismului pleacă în semn de protest față de conflictul cu Iranul
- 16:07 - Tragedie în Constanța: o femeie a murit după ce a căzut de la etaj. Poliția a deschis o anchetă
- 15:28 - Dani Mocanu rămâne după gratii: Curtea Supremă a respins definitiv recursul
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News











