ULTIMA ORĂ Fostul primar PSD al Focșaniului, Decebal Bacinschi, condamnat definitiv

download (1)
Instanța menține condamnarea cu suspendare a fostului primar al Focșaniului, Decebal Bacinschi. Și fosta șefă de la Investiții, Cristina Costin, rămâne cu pedeapsa din prima instanță.
După circa un an de la prima sentință, a Tribunalului Vrancea, Curtea de Apel Galați a dat, joi, decizia definitivă în dosarul în care a fost inculpat fostul primar al municipiului Focșani din perioada 2000-2020, Decebal Bacinschi. Este vorba de dosarul intitulat neoficial ”plasa de lumini”. Magistrații gălățeni au menținut condamnarea de 3 ani cu suspendare în pentru Decebal Bacinschi.
Fostă șefă a Serviciului Investiții din Primăria Focșani, Cristina Costin, are o condamnare de 2 ani și 9 luni cu suspendare.
”În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge ca fiind nefondate apelurile declarate de inculpații Bacinschi Decebal Gabriel și Costin Maria Cristina împotriva sentinței penale nr. 175/18.12.2020 pronunțate de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 1266/91/2019”, se menționează în decizia instanței gălățene.
De asemenea, instanța a stabilit măsuri asigurătorii pentru mai multe imobile din proprietatea celor doi inculpați. Mai mult, ca pedeapsă complementară, instanța îi interzice Cristinei Costin și ”exercitarea dreptului de a ocupa funcția de șef Serviciu Investiții și Administrarea Fondului Locativ în cadrul Primăriei Municipiului Focșani, precum și orice altă funcție pubică neelectivă, pe o perioadă de 3 ani – drept ce va fi interzis și ca pedeapsă accesorie”.
Potrivit procurorilor, în perioada decembrie 2013 – ianuarie 2014, Bacinschi Decebal-Gabriel, în calitate de primar al municipiului Focșani, cu intenție, a atribuit în mod direct, către o firmă „agreată”, un contract privind obiectivul „Instalații de iluminat ornamental în Piața Unirii – Municipiul Focșani” și ulterior a achitat contravaloarea lucrărilor, deși știa că prețul acestora este supraevaluat.
În ambele situații, edilul a acționat contrar dispozițiilor legale, rezultatul acestor acțiuni fiind prejudicierea bugetului local cu suma de 394.855 lei, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în cuantum de 267.482 lei de către societatea respectivă.
„În demersurile sale, edilul a beneficiat de ajutorul inculpatei Costin Maria-Cristina, care, în calitatea de șef Serviciu Investiții, Administrarea Fondului Locativ din cadrul Primăriei Municipiului Focșani, a întocmit și avizat mai multe documente pentru atribuirea contractului respectiv și ulterior pentru efectuarea plăților. De menționat este faptul că, la data încheierii contractului, instalarea ornamentelor de sărbători era deja finalizată”, a precizat DNA, la momentul respectiv.
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News


























