Tineri din Răstoaca, implicați într-un dosar de trafic de minori

politie mascati
Percheziții, astăzi, în comuna Răstoaca. Acțiunea a fost realizată de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea, sub coordonarea unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vrancea. Oamenii legii au identificat principalii suspecți în cazul mai multor infracțiuni de trafic de minori, fapte săvârșite în cursul anului 2017 pe raza județului Vrancea. ”În continuarea cercetărilor într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, a fost desfășurată o acțiune pe linia traficului de minori, vizând o grupare specializată în racolarea de fete, care erau ulterior obligate să se prostitueze, fiind obținute astfel importante sume de bani. Cu această ocazie, în cursul zilei de astăzi au fost efectuate trei percheziții domiciliare, fiind conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vrancea șase persoane, în vederea audierii. Față de doi tineri, în vârstă de 17, respectiv 21 de ani, ambii din comuna Răstoaca, au fost dispuse măsuri preventive, și anume măsura arestului preventiv și cea a arestului la domiciliu. Cercetările continuă, în vederea documentării întregii activități infracționale și luării măsurilor legale.”, se menționează într-un comunicat al IPJ Vrancea.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 12:22 - Makaveli, plasat sub control judiciar și nu are voie să părăsească țara. Va purta o brățară de monitorizare electronică. ”Îmi asum fapta”-VIDEO
- 14:31 - Închisoare cu suspendare pentru un bărbat care a instigat pe internet la violențe împotriva magistraților
- 14:26 - Final fericit în Vrancea: Fetița de 8 ani căzută în fântâna adâncă de 8 metri a fost scoasă în siguranță de pompieri - VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News

























