Tineri din Poiana Cristei, prinși la furt de motorină

butoi-de-motorina-900x600
Trei tineri din comuna Poiana Cristei au intrat pe mâna oamenilor legii din cauză că au furat motorină din curtea unui bărbat din Gugești. Tinerii, cu vârste cuprinse între 19 și 24 de ani, au fost prinși în flagrant, noaptea, de către polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Gugești, în timp ce încercau să plece cu motorina. De asemenea, cei trei tineri sunt suspectați și de săvârșirea altor infracțiuni similare. ”În urma cercetărilor efectuate în cadrul dosarului penal s-a stabilit că principalii suspecți ar fi comis în perioada 16/17.10.2018 – 20.12.2018 alte patru infracțiuni silimare de furt calificat, pe raza comunelor Gugești și Dumbrăveni, fiind sustrasă cantitatea totală de 1.360 litri de motorină, cu un prejudiciu în cuantum total de 8.100 lei. În urma activităților specifice desfășurate, prejudiciul a fost recuperat în proporție de 70%. De asemenea, din cercetări a rezultat și faptul că persoanele în cauză ar mai fi sustras o cantitate de aproximativ 200 de litri motorină și de pe raza comunei Slobozia Ciorăști. Cercetările continuă, în vederea probării întregii activități infracționale și luării măsurilor legale ce se impun. (sursa: IPJ Vrancea)
Citește și:
- 20:20 - Vreme capricioasă de sărbători! Noaptea de Înviere aduce frig accentuat și instabilitate
- 20:16 - Subiectul Realitatea PLUS ia amploare majoră în presa internațională. După jurnaliștii americani, cei italieni preiau cazul deciziei CNA și trag semnalul de alarmă
- 12:26 - Astăzi este Sâmbăta Mare. Care sunt tradițiile religioase și datinile legate de ajunul Paștelui?
- 11:30 - Sfânta Lumină de la Ierusalim ajunge sâmbătă seara și în România
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News










