Suspiciuni de corupție la DGASPC Vrancea

DGASPC-3
Un angajat, șef de centru la DGASPC (Direcția generală de asistență socială și protecția copilului) Vrancea, este cercetat pentru că ar fi pretins și primit 2.000 de euro pentru a facilita plasarea unor copii în regim de asistență maternală.Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, a comentat în cadrul unei conferințe de presă cazul de corupție de la DGASPC Vrancea, unde un angajat este cercetat pentru că ar fi pretins și primit 2.000 de euro pentru a facilita plasarea unor copii în regim de asistență maternală."Imediat am dispus împreună cu conducerea DGASPC măsuri privind sesizarea organelor abilitate. S-a făcut sesizare la Parchet, poliția este deja sesizată și la nivelul DGASC s-a luat decizia cercetării disciplinare și scoaterea din funcție a persoanei respective. Dezaprob astfel de practici și nu ascund că erau persoane că care îmi transmiteau astfel de mesaje. Fac apel la cei care dețin informații corecte să transmite pe orice cale astfel de informații. Nu este legal să ne facem că nu vedem și în același timp să se și petreacă”, a spus Cătălin Toma.Și DGASPC Vrancea a luat poziție față de evenimentul în cauză.„Pe această cale atragem atenția tuturor persoanelor care solicită servicii sociale la nivel de D.G.A.S.P.C. Vrancea că serviciile sociale sunt gratuite și darea sau luarea de foloase necuvenite reprezintă infracțiune, ceea ce atrage răspunderea ambelor părți implicate. Conducerea D.G.A.S.P.C. Vrancea califică aceste fapte ca fiind inacceptabile și va manifesta toleranță zero față de mită, corupție, trafic de influență sau orice altă ilegalitate, apelând la sprijinul organelor de anchetă ori de câte ori situația va impune acest lucru și vă stăm la dispoziție pentru orice sesizare care privește comportamentul reprobabil al unui salariat din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea”.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:44 - Ana Maria Păcuraru, transmisiune exclusivă din China. Strategia crucială a oficialilor chinezi
- 08:11 - Noua lege a salarizării: cât vor câștiga profesorii, medicii, polițiștii, militarii și magistrații. Lista completă cu grilele propuse
- 08:02 - Atac armat lângă Casa Albă: suspectul a fost ucis, după ce a tras asupra agenților Secret Service
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News














