Șeful Inspecției în Construcții Vrancea neagă că i-ar fi jignit pe românii din diaspora. Șefii lui l-au scos basma curată

prescornitoiu1
Directorul Inspecției în Construcții Vrancea, Cristian Prescornițoiu nu mai recunoaște ce a făcut/ ce a scris în urmă cu circa două luni. Prin urmare, el nu va fi tras la răspundere pentru postarea de pe Facebook, în preajma mitingului românilor din diaspora, din data de 10 august, care a scandalizat o țară întreagă. Prescornițoiu a distribuit, atunci, un mesaj ofensator în care se afirmă că „10 august, cea mai mare sărbătoare europeană. Se goleşte Europa de Cerşetori, Hoţi şi Curve din România”. Despre acest subiect, s-a scris mult în presa locală și națională, iar foarte mulți români, dar și lideri de partide politice au cerut conducerii Inspectoratului de Stat în Construcții să-l demită pe directorul vrâncean. Cu toate acestea, Prescornițoiu a scăpat ieftin în urma anchetei care a avut loc la nivelul instituției unde lucrează. “În urma analizei interne, efectuată la nivelul Inspectoratului de Stat în Construcții-ISC, cu privire la declarații postate pe o pagină de socializare atribuită domnului Prescornițoiu Cristian, rezultă că funcționarul public nu își însușește postarea privind mitingul din data de 10 august 2018, iar Inspectoratul de Stat în Construcții-ISC nu are pârghii legale de verificare a veridicității unor postări apărute în mediul online. Facem precizarea că Inspectoratul de Stat în Construcții-ISC se delimitează de orice postări apărute în mediul online care promovează orice tip de discriminare sau dezbinare socială sau care încalcă Principiile generale stabilite de Legea nr. 7/2004, privind Codul de conduită a funcționarilor publici”, se arată într-un răspuns trimis cotidianului Adevărul de către inspectorul general al ISC, Emil Florin Albotă.


Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 12:31 - Schimbare majoră în Europa de Est: femeile ar putea fi chemate la serviciul militar obligatoriu
- 11:49 - Dinamo, sezon încheiat cu dezamăgire! Ce a spus Andrei Nicolescu după înfrângerea cu FCSB
- 11:26 - Legea salarizării, din nou în dezbatere! Promisiuni după negocieri tensionate cu sindicatele MAI și MApN
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News














