Șeful ANPC, la un pas să fie luat la bătaie într-o piață din București: "Nu îmi e frică de tine, hai să ne omorâm!" - VIDEO

Șeful ANPC, la un pas să fie luat la bătaie într-o piață din București: "Nu îmi e frică de tine, hai să ne omorâm!" - VIDEO
Întreaga scenă a fost filmată chiar de Horia Constantinescu
Scandal uriaș, duminică, într-o piață din București. Președintele ANPC a fost amenințat de un comerciant și a fost la un pas să fie luat la bătaie.
Incident șocant, duminică, într-o piață volantă din capitală. După ce i-a atras atenția unui comerciant că produsele vândute de acesta nu erau tradiționale, ci industrializate, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Horia Constantinescu, a fost supus unui tir de injurii și amenințări. Mai mult, acesta a fost amenințat cu bătaia.
Întreaga scenă a fost filmată chiar de Horia Constantinescu. Ulterior, acesta a urcat imaginile pe rețelele sociale.
”Nu mi-e frică, nu mi-e frică de bau bau. Reacții violente au întotdeauna cei prinși cu mâța-n sac sau, în cazul de față, cu tradiția mânărită.
Ieri, in piața volantă din fața Academiei Militare, a fost un mic front, pentru că tot se potriveau noțiunile.
Nu am cerut altceva, în afară de a vă informa că produsele respective NU SUNT TRADIȚIONALE! Atunci, s-a risipit vraja.
Trist este că așa este respectată o autoritate a statului...
PS: Și aici, la venirea poliției, m-am legitimat cu legitimația de serviciu. Și acum, tot în exercițiul funcțiunii eram. Duminică, în loc să stau pe acasă...
Mulțumesc și colegilor, care au venit alături de mine, din ziua lor liberă (ora de trezire 04:30)”, a scris Horia Constantinescu, într-o postare pe Facebook.
Video, AICI
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 13:12 - Alexandra Păcuraru, vicepreședinte AUR regiunea Dobrogea, s-a alăturat apelului lui Călin Georgescu de a planta copaci – VIDEO
- 13:03 - Călin Georgescu a plantat copaci, alături de numeroși români care îi sunt alături: Va înflori nădejdea și prosperitatea acestui popor
- 11:54 - Cât costă benzina și motorina, sâmbătă, 14 martie. E a opta scumpire de la începutul lunii
- 09:56 - Procurorii vor să conteste decizia în dosarul lui Călin Georgescu, după ce Curtea de Apel a invalidat o serie de probe
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News











