S-a supărat primarul. Misăilă le-a retras mare parte din atribuții celor două viceprimărițe ale Focșaniului

dimitriu si tataru
Primarul municipiului Focșani a retras mare parte din atribuțiile viceprimarilor. După două săptămâni de la ”intrarea în pâine”, Ana Maria Dimitriu (PNL) și Alexandra Tătaru (USR) rămân doar cu câteva atribuții, conform dorinței primarului Cristi Misăilă (PSD). Cele două doamne viceprimar au primit înștiințarea cu dispoziția primarului la birou, fără alte explicații. ”Am fost astăzi pe teren și, când m-am întors la birou, doamna secretar mi-a înmânat mapa cu documente, inclusiv cu dispoziția domnului primar privind retragerea de atribuții, începând de mâine, 2 aprilie. Nu mi s-au transmis motivele acestei decizii a domnului primar. Dar, dacă mă gândesc la ședința de ieri a Consiliului Local, la un moment dat, primarul a spus că ne retrage atribuțiile. Ceea ce s-a și întâmplat, astăzi.”, a declarat viceprimarul Ana Maria Dimitriu, citată de Vrancea24.ro. Cel mai probabil, decizia primarului are la bază scandalul din urmă cu două zile, când în spațiul public a apărut o înregistrare audio în care Misăilă o jignea și o dădea afară din birou pe Anamaria Dimitriu, una dintre cele două viceprimărițe ale Focșaniului. 
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:48 - Ana Maria Păcuraru, premiată la Beijing de Reprezentantul Special al MAE China pentru activitatea sa jurnalistică
- 13:29 - Încep înscrierile la creșă si grădiniță pentru anul școlar 2026-2027
- 13:15 - Premieră! România a trimis 4.000 de oi în Algeria cu avionul
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News














