Rețineri în urma acțiunii antidrog, de aseară

catuse_arest_83688000
Operațiunea polițiștilor de la crima organizată de aseară, din Cartierul Sud, s-a lăsat cu rețineri. Doi focșăneni au primit, azi dimineață, ordonanțe de reținere pentru 24 de ore. Unul dintre aceștia a fost prins în flagrant în timp ce încerca să vândă pastile de ecstasy. Potrivit unor surse, a fost a treia vânzare de droguri de risc în cazul acestui bărbat. ”Clientul meu, în vârstă de 46 de ani, a fost reținut 24 de ore. Ordonanța de reținere a intrat în vigoare la ora 6.00 dimineața. El este acuzat de deținere de droguri în vederea consumului și de trafic de droguri de risc și de mare risc”, ne-a declarat avocatul focșănean Cristi Dragovici.Reamintim că aseară, oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliile unor focșăneni aflați în vizor pentru deținere, consum și trafic de droguri. În urma perchezițiilor, patru persoane au fost duse la audieri la Galați, acțiunea fiind supervizată de DIICOT Galați. Dintre aceste persoane, două au primit ordonanțe de reținere pentru 24 de ore iar celelalte două au fost eliberate. Față de cei reținuți, procurorii vor cere instanței arest preventiv.
Citește și:
- 19:40 - Incident aviatic în Capitală: un avion care zbura spre Egipt revine de urgență la sol
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News











