REFORMA LUI BOLOJAN ÎNCHIDE UN PENITENCIAR. PROTEST MASIV AL POLIȚIȘTILOR DIN CRAIOVA

REFORMA LUI BOLOJAN ÎNCHIDE UN PENITENCIAR. PROTEST MASIV AL POLIȚIȘTILOR DIN CRAIOVA
Protestatarii spun că dacă nu vor fi ascultați de către Guvern vor continua să iasă în stradă
Tăierile masive impuse de premierul Bolojan a scos și polițiștii în stradă. Joi dimineață, zeci de politisti din Craiova au protestat împotriva propunerii de desființare a unui centru de detenție.
Centrul de Detenție Craiova a fost inclus într-un plan de reorganizare stabilit de Ministerul Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, fără un acord cu organizaţiile sindicale, menit să reducă deficitul bugetar.
Astfel, deținuții din unitatea respectivă urmează să fie duși într-o altă locație, la 30 de kilometri distanță, spre nemulțumirea polițiștilor care au ieșit în stradă.
Mai mult, angajații penitenciarului sunt revoltați de faptul că Guvernul a tăiat 15% din bugetul Poliţiei Penitenciare pentru anul 2025, în contextul creşterii efectivelor de deţinuţi, a preţurilor şi implicit a cheltuielilor, forţând astfel o „reformă” prin care personalul trebuie să suporte costurile cu extinderea capacităţii de deţinere.
Protestatarii spun că dacă nu vor fi ascultați de către Guvern vor continua să iasă în stradă și să își strige nemulțumirile.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 17:58 - Cinci persoane urmărite internațional, aduse în România de Poliția Română
- 17:51 - Unde se poate face grătar legal și ce amenzi riscă românii care aprind focul în locuri nepermise
- 15:45 - Fenechiu (PNL), discuții cu grupul PACE înainte de votul moțiunii: „Nu am amenințat, nu am făcut promisiuni, le-am cerut părerea”
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News














