OPERAŢIUNEA JUPITER (ZIUA 5): PESTE 70 DE PERCHEZIŢII ÎN TOATĂ ŢARA

OPERAŢIUNEA JUPITER (ZIUA 5): PESTE 70 DE PERCHEZIŢII ÎN TOATĂ ŢARA
De la debutul operaţiunii Jupiter au fost efectuate peste 1.000 de percheziţii
În cea de-a cincea zi a operaţiunii Jupiter, coordonată de Parchetul General în colaborare cu Poliţia Română, vineri se desfăşoară 13 acţiuni operative complexe, care implică efectuarea a 77 de percheziţii în toată ţara.
Poliţia Română transmite că activităţile sunt efectuate în cadrul unor dosare ce vizează deturnări de licitaţii publice, evaziune fiscală, contrafacere, braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, contrabandă, infracţiuni silvice.
Acţiunile urmăresc documentarea activităţii infracţionale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor şi indisponibilizarea bunurilor obţinute din săvârşirea de infracţiuni sau deţinute ilegal.
Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.
De la debutul operaţiunii Jupiter au fost efectuate peste 1.000 de percheziţii, în contextul unor acţiuni de mare amploare de combatere a infracţionalităţii. AGERPRES
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:35 - Patronul unei publicații online, reținut pentru șantaj. Ar fi cerut 25.000 de lei pentru a nu publica articole defăimătoare
- 08:52 - Accident rutier, pe DN 7 în Vâlcea. Un TIR încărcat cu energizante s-a răsturnat peste o mașină parcată
- 08:51 - Incident grav în Sibiu! O tânără însărcinată a fost târâtă sute de metri de un cal speriat
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News














