Minori reținuți pentru că au furat telefoane mobile dintr-un magazin

telefoane
Doi minori de 16 ani au fost reținuți, ieri, de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Focșani. Cei doi minori sunt suspecți de furtul unor telefoane mobile dintr -un magazin din Focșani. Potrivit polițiștilor, minorii au intrat într-un magazin, în noaptea de 23 octombrie a.c., prin forțarea ușii dar, pentru că s-a declanșat alarma, au plecat repede și nu au mai pus mâna pe nimic. Cei doi nu au abandonat și au forțat ușa unui alt magazin, de unde au plecat cu trei telefoane mobile noi și alte șapte telefoane, aduse pentru reparații.În cursul zilei de ieri, în urma unor percheziții, cei doi minori au fost identificați și reținuți, fiind acuzați de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și tentativă de furt. ”În cadrul investigaţiilor, pentru probarea activităţii infracţionale a celor doi bănuiți, poliţiştii au efectuat patru percheziții în orașele Odobești, Mărășești și în comuna Sihlea. Prejudiciul a fost recuperat în proporție de 90 %. Ieri, 19 noiembrie a.c., în baza probatoriului administrat, bănuiții au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, urmând ca astăzi să fie prezentați Judecătoriei Focșani cu propuneri legale. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și tentativă la furt calificat, polițiștii continuând cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bănuiților, precum și pentru recuperarea în totalitate a prejudiciului.”, au precizat reprezentanții IPJ Vrancea.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 18:31 - Mandat încheiat prematur! Cosmin Olăroiu nu mai continuă pe banca Emiratelor Arabe Unite
- 17:27 - Italia trimite avioane de luptă și militari în România după incidentul de la Galați! Misiunea a fost urgentată
- 16:50 - Un bărbat de 65 de ani, prins conducând cu permisul suspendat și după ce consumase alcool
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News














