Liber și la Poșta Română în minivacanța de Paști

posta 2
Compania Națională Poșta Română a anunțat programul de lucru al subunităților proprii în perioada sărbătorilor de Paști. Pentru că, prin lege și prin hotărârile ulterioare de Guvern, s-au stabilit 6 zile libere la rând, atunci și subunitățile poștale din mediul urban și din mediul rural vor fi închise începând de vineri, 26 aprilie, până miercuri, 1 mai. ”Compania Naţională Poşta Română informează că, în perioada Sfintelor Sărbători Pascale, programul de lucru al subunităţilor poştale va fi următorul: Vinerea Mare, prima şi a doua zi de Paşti și ziua de 1 Mai sunt declarate zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează. De asemenea, prin decizia Directorului General, ziua de 30.04.2019 este declarată zi liberă, iar recuperarea ei se va face prin prelungirea corespunzătoare a timpului de lucru până la data de 31 mai 2019. Ca urmare a programului anunţat, este posibil ca trimiterile poştale să înregistreze timpi mai mari de circulaţie.”, au transmis reprezentanții Poștei Române.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 12:22 - Makaveli, plasat sub control judiciar și nu are voie să părăsească țara. Va purta o brățară de monitorizare electronică. ”Îmi asum fapta”-VIDEO
- 14:31 - Închisoare cu suspendare pentru un bărbat care a instigat pe internet la violențe împotriva magistraților
- 14:26 - Final fericit în Vrancea: Fetița de 8 ani căzută în fântâna adâncă de 8 metri a fost scoasă în siguranță de pompieri - VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News

























