FOTO Bătrâni, bolnavi și copii, izolați la Dealu Lung, de jumătate de an, din cauza surpării drumului județean

drum judetean surpat
Problemele drumului județean 204P, care traversează comuna Gura Caliței, par fără sfârșit. Consiliul Județean Vrancea, care administrează acest drum, nu face nimic pentru a-l repara și pentru a întări malurile care se duc la vale. Pământul se surpă mai ales primăvara, după topirea zăpezii, și în perioadele când plouă foarte mult. Din când în când se mai fac niște cârpeli sau improvizații, care nu rezolvă problemele și nu durează în timp.Oamenii din zonă au ajuns la capătul răbdării. De mai multe luni, câteva familii din satul Dealu Lung trăiesc, practic, izolate de lume. Nicio mașină nu poate ajunge la ei, în caz de nevoie sau urgență. Drumul s-a surpat pe o distanță de circa 20 de metri, luând la vale și tuburile unui podeț. Prin urmare, drumul a devenit impracticabil pentru autovehicule. Primăria Gura Caliței a transmis Consiliului Județean Vrancea procesul verbal de calamitate încă din luna mai, dar fără vreun răspuns. Localnicii sunt nevoiți să meargă pe jos, prin noroaie: copiii când pleacă la școală, oamenii la muncă sau bolnavii la dispensar sau până unde poate ajunge o mașină. Un bărbat are nevoie de dializă și merge pe jos, pentru că mașina nu poate să ajungă până la poarta sa. Autospeciala de pompieri sau ambulanța nici vorbă să poată ajunge la ei dacă apare vreo urgență. Deși se cunosc aceste probleme, președintele și funcționarii cu atribuții ai Consiliului Județean Vrancea nu par deloc interesați de starea drumului aflat în administrarea lor, dar nici de soarta oamenilor.[gallery size="medium" ids="80543,80544,80545"]
Citește și:
- 09:16 - Ora 10:00 - Protest pașnic în fața CNA, după suspendarea licenței Realitatea Plus. Forțele de ordine sunt deja mobilizate în jurul instituției
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News











