Actualitate· 1 min citire

Dosar penal pentru un păncean care creștea un căprior în curte

241215835_539493593940484_4650590033914569618_n

241215835_539493593940484_4650590033914569618_n

Scris de Oancea Sebastian Publicat: 9 sept. 2021, 13:40

La data de 08 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Panciu s-au deplasat la locuința unui bărbat, în vârstă de 49 de ani, pentru a-i aduce la cunoștință ordinul de protecție emis pe numele său. Cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii au constatat faptul că la locuința acestuia, în curte, se află un animal din specia căprior. Conform procedurii legale, au fost anunțați polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, care s-au deplasat la fața locului și au preluat căpriorul , în vederea introducerii acestuia într-un centru de reabilitare a faunei sălbatice. Polițiștii din cadrul S.P.R. Panciu continuă cercetările în cadrul dosarului penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj. Informăm pe această cale cetățenii cu privire la faptul că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 407 din 9 noiembrie 2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, capturarea acestor exemplare este incriminată ca și infracțiune. În situația în care găsiți un astfel de exemplar și este rănit, trebuie să sesizați autoritățile competente!sursa - comunicat IPJ Vrancea

241215835_539493593940484_4650590033914569618_n
241649837_1756421214544119_6227015832077615598_n
241655506_269879634778492_9217588745167966939_n

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News