Concediile medicale pentru Covid-19 vor fi acordate și de medicii de familie

Concediile medicale pentru Covid-19 vor fi acordate și de medicii de familie
Medicii de familie pot acorda concediul medical doar pentru perioada dintre momentul confirmării infecției cu virusul și momentul internării în spital
Ordinul comun al Ministerului Sănătății și al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate conform căruia concediile medicale pentru Covid-19 vor putea fi acordate și de medicii de familie a fost publicat miercuri în Monitorul Oficial. Concediul medical este plătit 100%.
Ordinul prevede că medicii de familie pot acorda concediul medical doar pentru perioada dintre momentul confirmării infecției cu virusul și momentul internării în spital, dacă internarea întârzie câteva zile de la testarea pozitivă. De asemenea, medicii de familie mai pot acorda concediu medical dacă persoana care s-a infectat mai are nevoie de o perioadă de izolare la domiciliu după externare. În acest caz, este necesară scrisoarea medicală de la medicul din spital. Acesta eliberează și concediul medical pentru perioada spitalizării.
Modificările au fost necesare în contextul în care, până acum, legislația privind concediile medicale pentru Covid-19 nu reglementa situația pacienților pozitivi, izolați la domiciliu înainte de internarea în spital, și cine ar fi trebuit să le acorde concediul pentru perioada respectivă, potrivit realitatea.net
Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala
Citește și:
- 11:04 - Paștele supraviețuirii: Masa de sărbătoare, un lux de neatins pentru mulți pensionari VIDEO
- 11:00 - Cum poți știi dacă ouăle sunt bune. Testul prin care îți dai seama dacă poți să le consumi
- 10:51 - Ministrul Justiţiei, despre numirile procurorilor-șefi: Nu am cunoştinţă despre niciun fel de blat, de nicio înţelegere politică
- 10:37 - Românii petrec Paștele la Televiziunea Poporului!
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News











