COD GALBEN DE INSTABILITATE ATMOSFERICĂ ÎN 19 JUDEŢE DIN ȚARĂ

COD GALBEN DE INSTABILITATE ATMOSFERICĂ ÎN 19 JUDEŢE DIN ȚARĂ
Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi izolat şi în restul teritoriului
Un Cod galben de instabilitate atmosferică pentru 19 județe, valabil vineri, între orele 11:00 - 23:00, a fost emis de Administrația Națională de Meteorologie.
Potrivit meteorologilor, local în Transilvania, Moldova şi la munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50...70 km/h) şi izolat grindină de mici dimensiuni (sub 2 cm). În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20...30 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp.
Sunt vizate de Codul galben judeţele Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Covasna, Botoşani şi Iaşi integral, şi, parţial, Suceava, Neamţ, Bacău, Buzău, Prahova, Braşov, Argeş, Vâlcea, Sibiu, Alba, Hunedoara, Gorj şi Dâmboviţa.
Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi izolat şi în restul teritoriului, precizează ANM.
Citește și:
- 11:47 - Revoluție în domeniul sănătății. Dosarul electronic al pacientului devine realitate după 36 de ani de așteptare
- 11:43 - Volodimir Zelenski a ajuns în România. Liderul de la Kiev va fi primit de Nicușor Dan la Palatul Cotroceni, la ora 13:30
- 09:55 - A murit Iulian Vrabete, basistul trupei Holograf
- 08:33 - George Simion va fi prezent joi la protestul minerilor din Târgu Jiu - VIDEO
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News











